Lidl lansează o nouă campanie de brand de angajator. În plus, retailerul a extins beneficiile pentru angajații săi: o nouă asigurare de viață și prime de Crăciun duble în 2020, față de anul anterior

Lidl a lansat o nouă campanie de comunicare,”#BucuriaLidl înseamnă mai mult decât crezi!”, care aduce în prim plan unele dintre cele mai importante aspecte pe care Lidl, ca angajator, le oferă membrilor echipei sale: o carieră surprinzătoare și beneficii neașteptate.

24.11.2020 12:00:00 | Bucuresti

Lidl lansează o nouă campanie de brand de angajator

Lidl este cunoscut pentru oportunitățile de dezvoltare profesională, majoritatea dintre managerii actuali  fiind promovați din interiorul companiei. Despre evoluția profesională vorbește și noua campanie de brand de angajator, exemplificată chiar cu poveștile reale ale unor membri ai echipei Lidl. Campania este comunicată pe mai multe canale, printr-un un spot TV ce poate fi vizionat aici, componente OOH, online, radio și Social Media, al căror obiectiv este acela de a arăta cele mai importante valori ale angajatorului Lidl, dar și o parte dintre beneficiile de care membrii echipei se bucură.

De altfel, retailerul oferă cele mai mari salarii din segmentul său și este preocupat constant de extinderea pachetului de beneficii pentru membrii echipei Lidl. De exemplu, în luna septembrie a introdus o asigurare de viață care acoperă atât cazurile de accident, cât și cele de îmbolnăvire și care este valabilă oriunde în lume. Totodată, din grijă pentru oameni și pentru toți membrii familiei Lidl, retailerul a introdus în asigurarea pe care le-o oferă angajaților săi, servicii speciale care au acoperire și în cazul îmbolnăvirii ca urmare a infectării cu virusul SARS – CoV-2.

Mai mult, în luna decembrie 2020, Lidl va dubla prima de Crăciun și va oferi 800 de lei pentru angajații cu o vechime mai mare de 6 luni în companie și 400 de lei pentru cei care lucrează de mai puțin de 6 luni, în semn de mulțumire și apreciere pentru dedicarea de care au dat dovadă și în acest an, cu siguranță cel mai dificil de până acum, un an care ne-a reamintit cât de important este să avem grijă de noi și de cei dragi.

Totodată, la aceste beneficii se adaugă în luna decembrie și cadouri de Moș Nicolae pentru angajații care au copii cu vârsta de până la 14 ani.

Investiția totală a retailerului în aceste prime de Sărbători pentru echipa Lidl este de peste 11 milioane de lei.

Cei care își doresc să se alăture echipei Lidl sunt invitați să vadă joburile disponibile pe cariere.lidl.ro.

Contact

Echipa de Comunicare Lidl Romania
presa@lidl.ro

Categorii


Share

Alte documente
Află mai multe