Responsabilitate in Societate

Investiții în societate

Responsabili pentru societatea in care activam

Ceea ce susținem zi de zi, prin activitatea noastră, este exact ceea ce ne susține zi de zi. Societatea. Oamenii și mediul sunt motivele pentru care Lidl este și rămâne implicat în societate. De aceea, ne dorim, ca prin toate investițiile sociale pe care le facem, să atingem cinci segmente: risipa alimentară, educația de calitate, orașele și comunitățile sustenabile, consumul și producția responsabile, acțiunile de mediu. Așa că ne îndreptăm atenția mai mult asupra cauzelor problemelor sociale și nu asupra efectelor lor, ne concentrăm eforturile pe educație și mediu, două zone-cheie, și ne aliniem obiectivele de acțiune cu cele prevăzute prin semnarea Pactului Global al Națiunilor Unite.

Proiectele pe care le susținem

Când vine vorba de implicarea noastră în comunitate, susținem doar programe de educație și mediu ambițioase care își demonstrează potențialul și pe viitor. Sprijinim organizațiile care respectă drepturile omului, dreptul muncii, cultura, mediul, care sunt transparente prin activitate și relevante prin rezultate. Pentru că asta suntem și noi. O companie transparentă care caută să-și îmbunătățească soluțiile și acțiunile, pentru a crea un viitor mai bun.

Colecta de alimente

Colectă de alimente organizată de Lidl și Banca pentru Alimente

În perioada 3 – 24 aprilie 2023, clienții Lidl pot ajuta persoanele defavorizate să se bucure de sărbători, donând alimente neperisabile. Alimentele sunt colectate în cutiile special amenajate la ieșirile din magazinele Lidl participante, urmând să fie preluate de Băncile pentru Alimente din regiune și distribuite către cei care au mai multă nevoie.

Scoala in coolori vesele

1 PRODUS CUMPĂRAT din oferta „Școala în coolori vesele” = 1 LEU DONAT de Lidl către Teach for Romania

Indiferent de unde provin, în ce familie s-au născut, toți copiii au visuri, speranțe și mai ales, au un potențial nemărginit. Datoria noastră, a adulților responsabili, este să-i sprijinim, printr-o educație de calitate, pe fiecare dintre ei. Lidl România te invită să fii alături și de copiii din mediile vulnerabile din România, să-i susținem, împreună cu Teach for Romania, să-și construiască destinul pe care și-l doresc. 

An de an, Teach for Romania recrutează și pregătește profesori și educatori dedicați, care predau cu pasiune și responsabilitate, pentru o educație echitabilă și de calitate.

De Crăciun, pentru fiecare jucărie cumpărată, Lidl donează 1 leu către World Vision România

De Crăciun, pentru fiecare jucărie cumpărată, Lidl donează 1 leu către World Vision România

Lidl, în parteneriat cu World Vision România, susține șansa la o educație de calitate pentru toți copiii din România, indiferent de mediul din care provin. Donând pentru programul Pâine și Mâine, combatem, împreună, abandonul școlar, atât de răspândit în mediile defavorizate, și sprijinim copiii să progreseze la învățătură, pentru a-și construi un viitor mai bun.

„Verde la educație pentru circulație”

Verde la Educație pentru Circulație

„Verde la educație pentru circulație” este un proiect de tradiție, care își propune, an de an, să aducă în atenția copiilor și părinților siguranța rutieră. În cadrul evenimentului anual, cei mici află de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte în drumul lor spre școală, locul de joacă sau către casă, prin lecții interactive.

Programul Pâine și Mâine

Programul Pâine și Mâine

Lidl este partenerul strategic al proiectului Pâine şi Mâine încă de la lansarea sa, în 2016. Pentru că educația este piatra de temelie pentru un viitor mai bun, inițiativa organizației World Vision România are ca obiectiv reducerea abandonului școlar și a analfabetismului în comunitățile defavorizate.

Fundatia Comunitara Bucuresti

Bucureștiul pregătit pentru cutremur

Bucureștiul Pregătit, un program dezvoltat de Fundația Comunitară București, își propune o abordare realistă și constructivă a cutremurului: trecem de la frică, superstiții sau evitarea subiectului la măsuri concrete, astfel încât locuitorii Bucureștiului să învețe ce au de făcut în caz de cutremur, cum se pot ajuta pe ei și cum îi pot ajuta pe ceilalți.

Fundatia pentru smurd

Fundația pentru SMURD

Fundația pentru SMURD este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în anul 2006, care susține, prin toate proiectele dezvoltate, activitatea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD). Misiunea sa este de a îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor care locuiesc şi muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical de urgenta şi prim ajutor.