Din grijă pentru mediu și resurse, Lidl România redeschide un magazin în Buzău și continuă investițiile în modernizare pentru o experiență mai bună la cumpărături. Știi că merită.
Lidl continuă să investească în modernizarea magazinelor sale din România, în linie cu viziunea companiei de a eficientiza în permanență consumul de resurse naturale, dar și pentru a oferi clienților săi o experiență de cumpărături simplă și adaptată stilului de viață contemporan. Joi, 2 octombrie, va avea loc redeschiderea magazinului Lidl din municipiul Buzău, situat pe Strada Sporturilor nr. 12A, după ce vechea unitate a fost închisă la 1 martie 2025 pentru reconstrucție la cele mai noi standarde.
02.10.2025 | Bucuresti
Din grijă pentru mediu și resurse, Lidl România redeschide un magazin în Buzău și continuă investițiile în modernizare pentru o experiență mai bună la cumpărături. Știi că merită.
Această modernizare se aliniază strategiei Lidl de a oferi o experiență superioară, bazată pe produse de înaltă calitate la prețuri foarte bune și servicii menite să aducă valoare adăugată vieții de zi cu zi.
Magazinul modernizat are o suprafață de vânzare de peste 1.300 m² și pune la dispoziția clienților 130 de locuri de parcare. Programul de funcționare este de luni până sâmbătă între 07:00 și 22:00, iar duminica între 08:00 și 20:00.
Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noul magazin Lidl din municipiul Buzău dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare. Aceste măsuri responsabile subliniază modul concret în care Lidl contribuie la o viață mai bună, protejând mediul pentru generațiile viitoare.
Redeschiderea magazinului din Buzău răspunde nevoilor actuale ale consumatorilor, oferind un mediu optimizat pentru confort și eficiență, experiența devenind una în care clienții știu că merită să revină. Astfel, Lidl își reafirmă promisunea de a aduce valoare adaugată familiilor și comunității, oferind o experiență de cumpărături accesibilă și de încredere, prin spații moderne și produse de calitate la prețuri competitive.
Noul magazin contribuie activ la dezvoltarea economiei locale prin crearea de noi locuri de muncă și colaborarea continuă cu furnizori români. Produsele autohtone ajung astfel pe rafturile din întreaga țară, consolidând parteneriate durabile și de încredere și oferind clienților acces la o gamă variată de opțiuni fabricate în România.
Despre Lidl
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.600 de magazine și peste 230 de centre logistice și depozite în 31 de țări.
Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.
În prezent, Lidl are aproximativ 382.400 de angajați, dintre care peste 13.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 370 de magazine și 6 centre logistice. Dinamismul din activitățile de zi cu zi, rezultatele durabile și corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.
În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește,zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: