Noutățile Lidl România @Electric Castle: ce surprize le pregătește retailerul participanților la festival?

Parteneriatul strategic dintre Lidl România și Electric Castle a ajuns în cel de-al cincilea an, iar retailerul pregătește pentru această ediție zone noi în Lidl’s Electric Kingdom și continuă programele de protejare a mediului înconjurător. În perioada 13 – 17 iulie 2022, retailerul readuce în Bonțida universul Lidl`s Electric Kingdom. Pe lângă zonele devenite deja tradiționale printre participanții la festival, precum Royal Market, Royal Feast și Royal Food Court, Royal Fresh Bar, Royal Garden, Royal Grill, Royal Wheel și locuri dedicate în camping, anul acesta Lidl oferă noi surprize. Astfel, la această ediție vor fi două magazine Lidl aprovizionate zilnic cu produse proaspete, două zone pentru pregătirea grătarului, o zonă pentru servit mâncarea, o zonă amenajată pentru camping, Keys of Light, una dintre cele mai spectaculoase instalații New Media, care va fi în zona castelului Bánffy, precum și multe alte noutăți. În plus, și anul acesta, Lidl România, împreună cu Electric Castle, continuă programele menite să reducă amprenta ecologică a festivalului prin amplasarea a 3 aparate de colectare separată automată a plasticului și peste 80 de puncte de colectare separată a deșeurilor.

12.07.2022 17:00:00 | Bucuresti

Noutatile Lidl Romania la Electric Castle ce surprize le pregateste retailerul participantilor la festival.

Noutatile Lidl Romania la Electric Castle ce surprize le pregateste retailerul participantilor la festival

We are royal together în Lidl`s Electric Kingdom.

Lidl România continuă parteneriatul cu Electric Castle, unul dintre cele mai așteptate festivaluri de muzică din România, ajuns anul acesta la a 8-a ediție. Pentru ca experiența să fie completă pentru participanți, pe lângă zonele devenite deja tradiție, Lidl România anunță o serie de surprize electrice în Lidl`s Electric Kingdom. Anul acesta, în premieră, în cadrul festivalului vor fi două magazine Lidl: tradiționalul Royal Market, care va fi accesibil tuturor participanților la festival, disponibil în aceeași locație ca până acum și noutatea de anul acesta, Royal Express Market, un magazin dedicat celor care vor fi cazați în zona de camping. Cele două magazine vor fi aprovizionate zilnic cu produse alimentare proaspete și de calitate, precum și alte articole necesare la festival, toate la prețuri Lidl.

Orarul de funcționare al magazinelor este următorul: 

  1. Royal Market 
  • Marți: 14:00 - 22:00
  • Miercuri: 14:00 - 00:00
  • Joi – duminică: program non-stop
  • Luni: 00:00 - 06:00 și 08:00 - 14:00, pentru ca și locuitorii din Bonțida să se poată bucura de produsele Lidl. 
  1. Royal Express Market 
  • Miercuri: 14:00 – 05:00
  • Joi – duminică: 07:00 – 05:00.

Pentru cei care vor să nu piardă nicio oră de festival, Lidl pune la dispoziție 400 de corturi deja montate în Royal Camping. În plus, Royal Showers, cu 96 de dușuri, dar și stații de igienizare dotate cu produse din gama marcă proprie Cien îi așteaptă pe participanții care vor sta în camping. 

Totodată, anul acesta, retailerul adaugă o a doua zonă de Royal Grill, în camping, pe lângă tradiționala zonă de grill de lângă Royal Market, acestea fiind dotate cu un total de 16 grătare, spice bar, mese și scaune. Meniul de la festival este completat și de Royal Feast - open kitchen by Lidl, de unde fanii pot lua mâncare proaspăt pregătită, pe care au ocazia să o servească la mesele de la Royal Food Court. Pentru un plus de energie, Lidl România readuce în festival și Royal Fresh Bar, un loc de unde participanții își vor putea achiziționa sucuri și gustări pregătite din fructe proaspete din Piața Lidl, care pot fi consumate și în zona de relaxare din Royal Garden, unde retailerul pregătește și momente surpriză.

La fel ca în anii trecuți, participanții la Electric Castle vor avea ocazia să își facă amintiri de neuitat în roata panoramică Royal Wheel, care anul acesta va oferi o perspectivă asupra festivalului de la 33 de metri, cu 7 metri mai mult decât la precedentele ediții. 

Mai mult, retailerul aduce în Lidl`s Electric Kingdom Keys of Light, una dintre cele mai spectaculoase instalații de New Media de anul acesta din cadrul festivalului. Keys of Light este o operă de artă interactivă realizată de artistul olandez Mr. Beam. Declanșată de sunet, instalația este co-creată de public, care va fi invitat la o serie de reprezentații solo live. În fiecare seară, începând cu 21:30, artiști consacrați sau amatori vor interpreta o selecție de piese la pianul transparent, cunoscut publicului încă de la edițiile anterioare ale Electric Castle. Fiecare notă cântată va genera o animație pe fațada Castelului Bánffy, cel mai important simbol al festivalului, transformând clădirea într-o operă de artă vie, în mișcare, care răspunde la tonul, viteza și volumul fiecărei melodii cântate. Printre artiștii cunoscuți care vor „concerta” la Keys of Light se numără și pianistul român Eduard Gavril, stabilit în Statele Unite.

Împreună Pentru un viitor mai bun în comunitatea din Bonțida - Lidl România și Electric Castle spun „Environment First” și continuă să educe participanții la festival în ceea ce privește gestionarea deșeurilor și să reducă amprenta ecologică a festivalului

Pentru al patrulea an consecutiv, Lidl România se implică în renovarea castelului Bánffy din Bonțida, un simbol pentru comunitatea de la Electric Castle. Astfel, pentru fiecare recipient PET sau doză de aluminiu colectată prin intermediul aparatelor de colectare separată automată amplasate în incinta festivalului, Lidl România va dona câte 1 leu pentru reabilitarea monumentului. Anul acesta, prin parteneriatul cu GreenPoint Management, retailerul va amplasa 3 astfel de aparate, două în festival și unul în camping. Din 2019 și până acum, Lidl România a donat peste 340.000 de lei către Transilvania Trust, fundația care coordonează lucrările de restaurare pentru castelul Bánffy. 

În plus, pentru a încuraja participanții la Electric Castle să protejeze mediul înconjurător, Lidl România susține amplasarea a peste 80 de puncte de colectare separată a deșeurilor în cadrul festivalului. Totodată, retailerul asigură prezența unei echipe responsabile de gestionarea eficientă a deșeurilor, pe tot parcursul festivalului.

Mai mult, anul acesta, Lidl România în parteneriat cu ASAP lansează în premieră ASAP RECYCLING PARK. Astfel, în cadrul festivalului, vor fi organizate o serie de workshop-uri și activități interactive și educative, precum Adevăr sau Reciclare sau Roata Reciclării, o serie de jocuri informative cu premii, sau workshop-urile Magia UpCyclingului, prin care participanții descoperă noi utilizări ale plasticului. 

Totodată, ca parte a misiunii de reducere a risipei alimentare, Banca pentru Alimente Cluj, cu sprijinul Lidl România, este prezentă și anul acesta la Electric Castle pentru a colecta produsele alimentare aflate în perioada de valabilitate, rămase nevândute în cadrul festivalului. Acestea sunt distribuite către numeroase organizații non-profit din regiune, care oferă sprijin persoanelor din medii defavorizate. La ediția din 2019, Banca pentru Alimente a colectat din festival circa o tonă de produse alimentare, dintre care, peste 300 de kilograme au provenit din punctele de vânzare organizate în festival de Lidl. 

Lidl România este partenerul strategic al festivalului Electric Castle încă din 2017. Festivalul are loc în perioada 13 -17 iulie 2022, la Castelul Bánffy, din Bonțida, Cluj.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați:

www.lidl.ro

www.surprize.lidl.ro

www.corporate.lidl.ro

Facebook Lidl Romania

Instagram @LidlRomania

Youtube Lidl Romania

Twitter Lidl Romania

Contact

Echipa de Comunicare Lidl Romania
presa@lidl.ro

Categorii


Share

Alte documente
Află mai multe