În 2022, Lidl România a investit peste 38 milioane de lei în dezvoltarea comunităților locale, susținând peste 90 de ONG-uri, la nivel național

Sub umbrela Pentru un viitor mai bun, Lidl România a continuat să investească în parteneriate strategice ce urmăresc patru domenii principale de responsabilitate socială ale companiei: mediu, educație, dezvoltarea serviciilor de urgență și dezvoltarea comunităților – aliniate la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU. În anul calendaristic 2022 (1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2022), Lidl România a investit peste 38 milioane de lei în dezvoltarea comunităților locale.

06.07.2023 | Bucuresti

În 2022, Lidl România a investit peste 38 milioane de lei în dezvoltarea comunităților locale, susținând peste 90 de ONG-uri, la nivel național

În 2022, Lidl România a investit peste 38 milioane de lei în dezvoltarea comunităților locale, susținând peste 90 de ONG-uri, la nivel național

Bine pentru Oameni. Bine pentru Planetă. Bine pentru Tine.

Lidl România își continuă misiunea de a contribui la un viitor mai bun prin fapte simple și sustenabile,  acționând atât în interiorul companiei, la nivelul operațiunilor de business, cât și în exterior, cu precădere în comunitățile în care retailer-ul este prezent. În strategia de sustenabilitate, Lidl și-a definit 6 domenii strategice de intervenție și acțiune: Respectarea Biodiversității, Comportament Corect, Promovarea sănătății, Deschidere pentru dialog, Conservarea resurselor, respectiv Protejarea mediului. Totodată, compania continuă să se implice în rezolvarea problemelor sociale din comunitățile în care este prezentă și să contribuie la un viitor mai bun prin susținerea programelor strategice, pe termen lung, ce vizează atât respectarea biodiversității și protejarea mediului (reducerea prezenței plasticului în natură, diminuarea risipei alimentare), comportamentul corect și accesul la educație și servicii medicale (prevenirea și reducerea abandonului școlar din mediile vulnerabile, sprijinirea sistemului medical de urgență românesc și a infrastructurii necesare pentru acesta) sau deschiderea pentru dialog (partener platinum al Ambasadei Sustenabilității în România și partener strategic Code for Romania în proiectul Civic Labs).

În anul calendaristic 2022, retailer-ul a investit peste 38 milioane de lei și a sprijinit peste 90 de ONG-uri care desfășoară activități în comunități din toată țara, care prin activitățile și programele lor au un impact pozitiv la nivel național, dar și asupra generațiilor viitoare.

„Sub deviza Pentru un viitor mai bun, am dezvoltat alături de partenerii noștri din societatea civilă programe strategice, pe termen lung, care răspund unor nevoi reale ale comunităților  în care activăm. Suntem conștienți de responsabilitatea care vine odată cu dimensiunea business-ului nostru în România, de impactul pe care îl avem și pe care îl putem avea asupra societății, astfel că ne uităm la acele nevoi la care prin resursele noastre și know how-ul partenerilor noștri putem răspunde pentru a schimba în bine comunitățile în care suntem prezenți. Anual, ne propunem să creștem împreună aceste programe dedicate comunității, acționând cu responsabilitate pentru oameni și planetă.  Rezultatele obținute și evoluțiile palpabile ne motivează să ne implicăm în continuare pentru un viitor mai bun și știm că avem alături cei mai buni parteneri pentru a ne îndeplini această misiune", a spus Maria Mihai, Director de Comunicare și CSR Lidl România

Respectarea biodiversității și Protejarea mediului – peste 14,6 milioane de lei în vederea combaterii și prevenirii poluării cu plastic 

• Pentru a susține combaterea și prevenirea poluării cu plastic, Lidl România a investit peste 14,6 milioane de lei în programe dezvoltate împreună cu societatea civilă, sumă care s-a concretizat în 2022 în: Programul ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului); activități realizate de către voluntarii Patrulei Zero Plastic, coordonată de WWF (World Wildlife Fund); programul Cu Apele Curate, coordonat de Asociația Mai Mult verde, din care fac parte și  programul de granturi Cu Apele Curate, desfășurat în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publica (CeRe), BlocZero și Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), proiectul internațional Clean Danube, inițiat alături de asociația AWP, 4 tabere eco-educative, 10 evenimente comunitare Cu Apele Curate și 40 de proiecții de filme tematice

Conservarea resurselor – prevenirea și combaterea risipei alimentare

• Pentru reducerea risipei alimentare, în anul calendaristic 2022, Lidl România a contribuit cu peste 1,3 milioane de lei, sprijinind calendaristic dezvoltarea rețelei naționale a Băncilor pentru Alimente, în calitate de partener fondator. 

Comportament corect: accesul la educație incluzivă de calitate – Lidl România a susținut, în anul calendaristic 2022, 7 parteneri strategici cu peste 11,5 milioane de lei

• Alături de Centrul Step by Step, Lidl România a continuat promovarea conceptului de educație timpurie și a beneficiilor pe care le aduce în dezvoltarea copiilor. Peste 4.385 de cadre didactice au participat la cursuri de formare în metodologia alternativei educaționale Step by Step și profesorii a peste 37.000 de copii de creșă și grădiniță au primit cărți pentru copii și resurse de dezvoltare profesională care să susțină activitățile de învățare prin joc;

• Prin parteneriatul strategic cu Teach for Romania, în anul școlar 2022-2023 s-au antrenat și susținut peste 130 de profesori, învățători și educatori care au predat în școli publice vulnerabile. În plus, în 2022, Lidl România continuat să susțină dezvoltarea biroului regional Teach for Romania din Iași, care deservește una dintre cele mai defavorizate regiuni din România, din perspectiva accesului la educație de calitate îngreunat pentru mulți copii; 

• În anul 2022, 33 de școli și 1.300 de copii au beneficiat de campania de digitalizare a programului Pâine și Mâine, al fundației World Vision România. În plus, 477 de copii susținuți în programul Pâine și Mâine au primit o masă caldă pe zi, ajutor la teme, și au participat la programul „Școala de Vară”;

• Asociația pentru Valori în Educație a implementat cu sprijinul Lidl România, 3 programe în 234 de școli, respectiv: Academia de Leadership, Edu Networks și HumanKind;

• 750 de elevi de liceu și-au descoperit opțiunile de carieră prin programul „Ora de Carieră”, al  Fundației Leaders, desfășurat la nivel național;

• 453 de copii din comunități defavorizate și părinții acestora din București, Brașov, Iași și Timișoara au beneficiat de servicii educaționale și sociale, oferite cu sprijinul Lidl România prin proiectul Acces la educație pentru o viață mai bună, implementat de Organizația Salvați Copiii;

• Fundația Zurli, cu sprijinul Lidl România, a continuat campania națională de educație rutieră Verde la educație pentru circulație, în mediul online prin lansarea platformei www.verdelaeducatie.ro.

Comportament corect: Lidl România a sprijinit cu peste 1,2 milioane de lei dezvoltarea infrastructurii serviciilor de urgență, pentru:

  • schimbarea echipamentelor de descarcerare din dotarea elicopterului SMURD București;
  • acoperirea taxei de participare pentru 19 medici care au urmat în Italia un curs destinat utilizării camerelor hiperbare din dotarea celor 4 autospeciale pentru tratamente hiperbarice și oxigenoterapie;
  • readucerea în stadiul de funcționare a ansamblului PMA (post medical avansat) format din 3 corturi pe structură gonflabilă ce fac parte din completul Autospecialei de Intervenție la Accidente Colective și Calamități din dotarea ISU Iași;
  • asigurarea continuității și creșterea operativității din cadrul proiectului de intervenție urbană cu motociclete SMURD; 
  • extinderea proiectului național de intervenție urbană cu motociclete SMURD în 2 noi județe, respectiv Sibiu și Bihor;
  • susținerea programului Bucureștiul Pregătit, inițiat și gestionat de Fundația Comunitară București, care prin fondul de finanțare, a susținut patru organizații: Asociația Clubul Câinilor Utilitari, ARCEN - în parteneriat cu Re:Rise - Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic, Societatea Română a Radioamatorilor - Radioamatorii în Situații de Urgență și Societatea Națională de Cruce Roșie din România - Filiala Sector 6.

Deschidere pentru dialog: Lidl România a investit peste 2,7 milioane de lei în:

  • continuarea parteneriatului strategic cu Ambasada Sustenabilității, a cărei misiune este aceea de a promova modelul economic sustenabil, cel în care companiile, prin intermediul parteneriatelor, pot rezolva probleme sociale și de mediu fără a sacrifica eficiența economică (profitul) și, în anul 2022, a fost lansată cea de-a doua ediție a studiului „România cu un singur chip”;
  • Lidl România a susținut pentru al patrulea an misiunea Code for Romania de a digitaliza societatea românească, în cadrul unui parteneriat strategic. 

Dezvoltarea comunităților prin susținerea financiară cu peste 6,9 milioane de lei

• Și în anul 2022, Lidl România a continuat să susțină programul Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, desfășurat în parteneriat cu Federația Fundațiile Comunitare din România, ce oferă micro-granturi nerambursabile pentru inițiative comunitare de protecție a mediului și educație. Astfel, edițiile desfășurate anul trecut au oferit finanțări în valoare de 2.450.000 de lei pentru 54 de inițiative civice, din 10 orașe ale țării.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: 

www.lidl.ro 

www.corporate.lidl.ro

Facebook @Lidl Romania

Instagram @LidlRomania

LinkedIn @LidlRomania

Twitter Lidl Romania

 

Contact

Echipa de Comunicare Lidl Romania
presa@lidl.ro

Categorii


Share

Alte documente
Află mai multe