Clienții Lidl au donat peste 31 de tone de produse alimentare pentru comunitățile vulnerabile, în cadrul campaniei organizate în preajma Paștelui împreună cu rețeaua națională a Băncilor pentru Alimente

În perioada 19 aprilie – 16 mai 2021, Lidl a desfășurat, în colaborare cu rețeaua Băncilor pentru Alimente, cea de-a treia ediție a campaniei de colectare de alimente, în sprijinul persoanelor aflate în dificultate. Cu ajutorul clienților, s-au strâns astfel peste 31 tone de alimente, cea mai mare cantitate colectată până acum într-o astfel de campanie organizată de Lidl. Alimentele au fost distribuite prin intermediul celor 8 Bănci către peste 10.000 de beneficiari finali, cu ajutorul a peste 140 de organizații partenere din București și alte 16 județe.

16.06.2021 12:00:00 | Bucuresti

Banca pentru Alimente

Banca pentru Alimente

Campania de colectare de alimente adresată clienților, organizată de Lidl în această primăvară, s-a desfășurat în 120 de magazine Lidl din 40 de localități. Cea mai mare cantitate de produse – peste 6 tone, a fost strânsă în magazinele Lidl din București și împrejurimi. Produsele cel mai frecvent donate au fost alimentele de bază, precum făină, ulei, paste, zahăr, orez, mălai și conserve. 

 

Alimentele strânse în cadrul campaniei au fost distribuite către peste 10.000 de beneficiari finali cu ajutorul celor peste 140 de ONG-uri partenere ale rețelei de Bănci pentru Alimente, din București și din județele Arad, Bacău, Brașov, Bihor, Cluj, Constanța, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Timiș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea și Olt. Printre organizațiile beneficiare se numără cămine de bătrâni și centre de plasament pentru minori, cantine sociale sau centre pentru persoane fără adăpost. 

 

Lidl este partener al rețelei de Bănci pentru Alimente din România încă de la fondarea primei astfel de organizații, în București, în 2016. Pentru a contribui activ la combaterea fenomenului de risipă alimentară, o problemă îngrijorătoare atât pe plan global, dar și la nivel local, compania continuă să susțină dezvoltarea rețelei de Bănci pentru Alimente în România, atât prin donarea de produse și acordarea de sprijin finaciar, cât și prin diverse alte inițiative, precum colectele de alimente. De la înființarea primei Bănci și până acum, Lidl a finanțat dezoltarea rețelei cu peste 4.154.000 de lei și va continua susținerea Băncilor cu încă 600.000 de lei până la finalul acestui an.

 

În prezent, există Bănci pentru Alimente în București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța și Craiova, cea din urmă fiind recent inaugurată. În cursul acestui an, rețeaua urmează să deschidă o nouă bancă regională și la Galați. 

 

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați:

www.lidl.ro

www.corporate.lidl.ro

Facebook Lidl Romania

Instagram @LidlRomania

Youtube LidlRomania

Twitter Lidl Romania

Contact

Echipa de Comunicare Lidl Romania
presa@lidl.ro

Categorii


Share

Alte documente
Află mai multe