Și în acest an, Lidl România împreună cu rețeaua națională a Băncilor pentru Alimente organizează o colectă în perioada Paștelui în sprijinul persoanelor vulnerabile din România
Lidl România continuă să sprijine persoanele vulnerabile din toată țara și organizează în 182 de magazine o nouă colectă de alimente, în parteneriat cu Federația Băncilor pentru Alimente din România. Astfel, în perioada 11 aprilie – 1 mai, clienții sunt invitați să doneze produse alimentare neperisabile în cutiile special amenajate la ieșirile din magazin. Alimentele donate vor fi distribuite prin intermediul Băncilor Regionale pentru Alimente din București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați către beneficiarii aflați în grija ONG-urilor partenere ale rețelei. Bătrânii, copiii și adulții în prag de sărăcie sau persoanele cu dizabilități sunt doar câteva dintre categoriile defavorizate care se vor bucura de sprijin prin intermediul acestei inițiative.
11.04.2022 | Bucuresti
În ultimii 4 ani, Lidl România i-a implicat activ pe clienții săi în combaterea risipei alimentare, dar și în acțiuni de sprijinire a persoanelor defavorizate, organizând periodic colecte de alimente în magazinele sale. Noua campanie de colectare de alimente se desfășoară în 182 de magazine Lidl din 74 de localități. Până pe 1 mai, clienții pot dona produse alimentare neperisabile, în cutiile special amenajate cu sprijinul FEPRA, la ieșirea din magazine, după casele de marcat. Aceste produse vor fi preluate de către Băncile pentru Alimente și distribuite mai departe beneficiarilor finali din cămine de bătrâni și centre de plasament pentru minori, cantine sociale sau centre pentru persoane fără adăpost. La această ediție a campaniei de colectare participă toate cele 9 Bănci Regionale pentru Alimente din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați.
Produsele care pot fi donate sunt semnalizate la raft în magazinele Lidl participante și fac parte din categorii neperisabile, care nu necesită o temperatura specială de păstrare, precum: alimente de bază (ulei, făina, zahăr, orez, ingrediente de copt), conserve de legume, conserve de carne, conserve de fructe, paste făinoase, sosuri, lapte UHT (care se păstrează la temperatura camerei), produse de patiserie ambalate, biscuiți, cafea, ceai, dulceață și gemuri.
Campania de colectare de alimente care începe pe 11 aprilie este a șasea acțiune de acest tip desfășurată de Lidl România și Federația Băncilor pentru Alimente din România, clienții Lidl donând prin toate aceste inițiative un total de peste 130 de tone de alimente care au ajuns la peste 200 de ONG-uri care sprijină persoane din comunități vulnerabile. În cadrul ediției precedente, organizate în perioada 3 martie – 10 aprilie 2022, cu scopul de a sprijini persoanele refugiate, clienții Lidl au donat în total aproape 14 tone de alimente, care au fost distribuite către peste 100 de ONG-uri ce au ajutat peste 7.000 de persoane refugiate.
Lista completă a magazinelor participante la cea de-a șasea colectă de alimente poate fi consultată aici.
În cadrul unui raport publicat de Organizația Națiunilor Unite (ONU), se estimează că, în fiecare an, românii aruncă la gunoi aproximativ 1,35 milioane de tone de hrană, adică aproximativ 70 de kilograme de alimente pe cap de locuitor. În același timp, conform unui studiu efectuat de Food Waste Combat, 5 milioane de români sunt în pragul sărăciei, iar 66% din familiile din mediul rural nu își pot asigura hrana zilnică. Pentru a contribui activ la reducerea risipei alimentare și la combaterea sărăciei din țară, Lidl România s-a alăturat misiunii Băncilor pentru Alimente încă din 2016, de la fondarea primei astfel de organizații, în București. De atunci, compania a investit peste 4.780.000 lei în dezvoltarea rețelei de Bănci pentru Alimente din România și a donat către aceasta peste 550 de tone de produse alimentare.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați:
www.corporate.lidl.ro
Instagram @LidlRomania