Procacao

Procacao

DE CE ESTE IMPORTANTĂ PRODUCȚIA SUSTENABILĂ DE CACAO

Aproximativ 40% din producția globală de cacao vine de pe Coasta de Fildeș, ceea ce face ca această țară să fie cel mai mare producător de cacao din lume. 1 din 4 locuitori ai țării este, direct sau indirect, dependent de cultivarea boabelor, astfel că 6 milioane de oameni își asigură existența din această materie primă. Cea mai mare parte a recoltelor provine din plantații mici, de familie. Însă, după mulți ani de cultivare, acestea nu mai pot da randamentul necesar, din cauza metodelor agricole învechite de care se folosesc. Astfel, în trecut, pentru a face loc unor noi plantații, pădurile tropicale au fost defrișate ilegal, distrugând habitatul multor specii. Fermierii de cacao trebuie să învețe metode moderne de cultivare, pentru a putea proteja solul și vegetația, asigurându-și în același timp o recoltă suficient de bogată. Prin educare, fermierii își pot continua pe temen lung activitatea, răspunzând într-un mod sustenabil la cererea globală de cacao. Prin proiectul PROCACAO, demonstrăm că agricultura și protecția mediului pot merge mână în mână și în cazul materiilor prime precum cacaoa.

Despre Procacao

PROCACAO Video

Proiectul PROCACAO a fost lansat in 2012 de catre Lidl, impreuna cu Asociatia Germana pentru Cooperare Internationale (GIZ) si Departamentul de Stat pentru Dezvoltare Rurala (ANADER) al Coastei de Filder. Pana acum, 18.000 de fermieri continuă să își dezvolte afacerile datorită programului PROCACAO. Prin intermediul acestuia, cantitatea de pesticide folosite pentru recolte a fost redusă, solul a fost protejat și, încă din primii ani, culturile dau un randament mai bun. Din 2019, datorită succesului pe care l-a avut, proiectul se autofinanțează și continuă independent de ANADER și de guvern. Puteți afla mai multe despre PROCACAO vizionând documentarul nostru.

 

Rezultatele Procacao

de fermieri de cacao instruiți prin proiect

de cursuri realizate